mi-e inima plina! . . .

de Cristina Simincianu

despre mine si ea, prietena mea, Ella

         "O prietena adevarata merge cu tine pana la capatul pamantul si inapoi! O prietena adevarata merge cu tine nu doar pana la capatul pamantului, o prietena adevarata, nu doar ca stie ca nu exista sfarsitul lumii, ci cauta sa exploreze cu tine taramuri ne-explorate, alte galaxii, cauta sa patrunda misterele si sa vada toate miracolele care au dainuit in lume, cauta sa descopere lumea nevazuta si mai mult cauta sa se bucure de aventurile si descoperirile sale cu cea mai draga prietena a sa!

            Ce farmec are sa descoperi tot felul de lucruri frumoase si sa le tii doar pentru tine? O prietena adevarata stie si isi ia prietena cea mai draga oriunde, in orice calatorie!", spuneam in o alta nota.

                    Mi-e inima plina! 

          Acest articol este despre mine si ea, prietena mea, Ella. Este despre o relatie speciala. Si este despre  . . . . nimic nu e intamplator! 

        Scriam cuvintele din paragraful introductiv inainte de un seminar Arta Prezentei Feminine"Extinde-ti magnetismul personal" fara sa am habar cine va participa in acest seminar. Nu stiu niciodata dinainte cine vine. Stiu doar ca vine cine e pregatita sa auda, vine cine vrea o schimbare, vine cine se simte chemata, cine simte impulsul  interior de a fi intr-un anume loc, la un anumit interval de timp. 

        Iar sambata ne-am strans cateva prietene, nu multe, pentru a pastra un cadru intim, s-au adus una pe cealalta si  eu am realizat cat de conectati suntem unii cu altii, desi uneori parem straini, este o retea invizibila care ne leaga, si ne uneste chiar si cand suntem la distanta, chiar si cand nu  ne vorbim, si fiecare are un rol in viata celeilalte, un rol prestabilit, un rol pe care il stabilim de comun acord inainte de a veni aici, in aceasta viata, in acest corp, in aceste timpuri.

            Nimic nu e intamplator!

            De cate ori ai auzit expresia aceasta: "Nimic nu e intamplator!" ? Dar de cate ori ai simtit-o prin fiecare celula, prin fiecare cotlon al fiintei tale, asa de tare incat sa te faca sa tremuri, sa te emotionezi pana la lacrimi, sa ramai muta si sa realizezi ca tot ce poti sa faci este sa fii recunoscatoare si umila in fata vietii si a modului in care ne aduce  impreuna pe unii cu altii, cum se tes panze care ne leaga prin fire invizibile, si cum noi nu am fi cine suntem azi, daca in viata noastra nu ar fi intrat un OM! Un singur om, care intr-o buna zi ti-a zis ceva absolut banal, dar care prin  acel "ceva absolut banal"  ti-a schimbat cursul viietii si ti-a trasat directia, fara ca tu sa stii pana ai devenit cine esti azi 

             Mi-e inima plina! 

          Mi-e inima plina de bucurie, incantare si recunostinta in acelasi timp; e un amestec placut de iubire, liniste, pace si de "mi-e bine!"
​            
            Uneori trecem prin viata fara sa apreciem ce avem  mai de pret, fara sa apreciem ce iubim mai mult cu adevarat, si uitam multe, iar vineri inainte de eveniment am realizat acest lucru, din nou, dar parca mai profund, mai viu si mai real ca niciodata. Si spun asta pentru ca atunci cand scriam cuvintele cu care am inceput nu am realizat ca in viata mea exista  o astfel de  femeie, o prietena asa cum am descris-o eu la inceput, nu mi-am dat seama ca vorbesc despre ea, despre Ella.
​ 
         A fost o sambata speciala, si un eveniment special pentru mine, neasteptat de emotionant.  Pentru ca alaturi de mine de data aceasta a fost, ea, prietena mea, Ella.  Ne-am cunoscut cu multi ani in urma, pe munte, pe vremea cand bateam poteci prin creierii muntilor, in o continua explorare, de frumos, de natura, de inaltimi, la 16 ani. Amandoua iubeam drumetiile montane si am legat o prietenie din aceasta pasiune: de a cutreiera muntii in lung si in lat, cu un rucsac in spate, pe poteci marcate cu dunga albastra, sau cruciulita rosie, prin salbaticie si pustiu, pe ploaie sau pe ninsoare, mereu cu zambetul pe buze, cu incantarea ca vom ajunge la o cabana si vom petrece seara la focul sobei cu o chitara, cantand.

                     pe Glajarie, spre Malaesti, 16 ani

         Sa va povestesc un pic de Ella. De Ella ma leaga cea mai inedita experienta. Cea mai frumoasa si curajoasa aventura. Cred ca de fapt atunci a inceput cu adevarat prietenia noastra. In anul in care Sheryl Crow a venit sa cante la "Cerbul de aur" (cand nu imi aduc aminte cand a inceput prietenia noastra, ce ne-a legat, verific cand a venit Sheryl la noi). Era vara lui 1997. Ellei ii placea Sheryl Crow si vroia neaparat sa o asculte, eu nu tineam sa o aud, dar tineam neaparat sa fac un traseu pe munte, asa ca am hotarat sa legam concertul lui Sheryl, din Brasov cu o drumetie. Nu imi aduc aminte concertul, si nici pe Sheryl nu mi-o amintesc prea bine, dar nu am sa uit cat voi trai ce a urmat in urmatoarele trei zile.

       Am pornit la drum cu o cartulie, un ghid montan micut care descria traseul catre cabana la care doream sa ajungem. Ne-am trezit dimineata devreme, era un traseu de opt ore pe creste si noi ne aflam in oras, in Brasov. Ne-am indreptat spre Poarta Bran si acolo ni s-a alaturat un caine, nu orice fel de caine, ci unul cu papion, el era baiat de oras, elegant, dichisit. Undeva in mijlocul satului ne-am amintit ca nu mai aveam apa. Si ne-am oprit la o poarta, la o batrana sa ii cerem sa ne dea apa de la fantana din curtea ei. Ea s-a minunat ca ne vede doar pe noi doua si ne intreaba:

          "Da' unde  mergeti voi fetelor? Asa singure?"

La care noi am izbucnit in ras, si amandoua ne-am intors cu degetul spre caine:

"Cum singure? Nu vedeti ca suntem protejate, nu vedeti ce dulau avem cu noi?"

            Adevarul fiind spus, nici noi nu stiam unde mergem. Stiam ca ne-am pornit. Stiam ca dorim sa ajungem la Malaesti pe un traseu nu prea practicat, pe alte carari decat cele pe care mai fusesem, stiam ca avem o harta,  stiam ca sunt trei trasee, stiam ca  vom alege varianta Poarta Bran-sat, urmand sa urcam pe creasta Clincea, spre Tiganesti, si ajungem in Malaesti. Iarna nu este un traseu recomandat, pentru ca este pe platou, e lung, si pe creste se schimba vremea pe nepusa masa, nu stii niciodata ce apare, furtuna, viscol sau soare. Vara, -spunea in carticica in care noi aveam o incredere oarba, ca poti ajunge intre 6 si 8 ore, dar  sa nu poposesti mai mult pentru ca daca te prinde furtuna pe creste, nu ai unde sa te adapostesti. Entuziasmul era mare, bucuria pe masura, acum privind in urma nu stiu daca era curaj sau inconstienta, dar stiu ca era determinare sa ajungem la Malaesti pe o parte si sa coboram pe cealalta, sa taiem Bucegii la picior, la pas,  in trei zile fix.
                A fost deosebit de amuzant acest traseu, nu calcasem niciodata pe acolo, si nu stiam unde trebuie sa ajungem, aveam doar o carticica care descria cam asa "cand ajungeti la prima poienita, veti gasi un izvor, daca priviti in dreapta sus spre creste, veti vedea o piatra mai mare pe care este scrijelit "Dragos + Vera= Iubire", treceti pe langa piatra si mai urcati 15 minute, apoi poteca o ia la stanga, e o curba usoara, Urcati pieptis si in 30 de minute iesiti din padure la un al doilea luminis." Si tot asa. Descrierile erau hilare, dar precise, am gasit izvorul, am gasit piatra cu declaratia de amor, precum si stanca cu muschi care ne anunta dupa 3,4 ore de mers doar prin padure umbrita, noi doua fete, singure, cu un caine care ne urma tacticos, ajungem pe platou. Iar dupa stanca cu muschi a urmat ceva ce ne-a taiat resuflarea: crestele si tot pamantul la picioarele noastre! Vad si acum privelistea cu ochii mintii! De la inaltimea la care ne aflam era o panorama absolut superba toata Poiana Brasovului se intindea la picioarele noastre.

                    Am simtit, amandoua, fiecare la fel de intens: Toata lumea e a mea!

                Era un soare superb si la o distanta mica de noi au aparut cateva capre negre, nu mai vazusem pana atunci capre negre . . .  nici flori de colt. Ne-am oprit  sa luam pranzul pe platou sa ne tragem sufletul si sa admiram minunatia de priveliste care ne amutise pe amandoua. Pana cand eu am remarcat niste nori si amintindu-mi ca furtuna vine pe nepusa masa pe creste am zorit-o pe Ella: "hai, mananca mai repede, sa nu ne prinda furtuna, sa nu ne trazneasca pe aici".  Am continuat in pas saltaret, in tacere, traseul pe la 6 seara am ajuns si noi la cabana, inca nu imi vine sa cred ca am gasit-o,  ne-a venit inima la loc la amandoua, eram in siguranta, de aici stiam traseele, mai fusesem, si erau circulate, nu ca cel pe care fusesem noi. (carticica aceea ghid a fost senzationala, cred ca o mai am pe undeva).  Am poposit o noapte acolo, apoi am urcat spre Omul, si am coborat in Busteni. Mi-a fost mila de caine, nu a  fost prea bine primit de cainii de la  cabana din Malaesti, dar nu a fugit, a ramas peste noapte cu  noi,  ne-a fost calauza, ne-a condus pina in Busteni, pina la intrarea in oras si apoi s-a facut disparut, nici pana in ziua de azi nu imi vine sa cred cum s-a tinut el de noi, parca eram prieteni de-o viata, si a continuat cu noi pina cand mai aveam un pic si ne urcam in tren sa ne intoarcem spre casa, parca a simtit ca urmeaza sa ne despartim. Ne-am intrebat ani de zile ce a facut dupa aceea, s-a intors la Poarta Bran?, cum, pe unde?,  pe cine a mai condus si unde?, daca il vom mai intalni si altele, si am ras de norocul nostru de fiecare data, cum am fost protejate pas cu pas. Din pacate nu am poze de atunci, nu cred ca am facut, la acea vreme nu existau telefoane destepte si nici nu mergeam cu camera foto peste tot, sa imortalizam fiecare moment, nu tineam sa demonstram nimic nimanui, ci doar sa ne bucuram de locuri frumoase. 

         Te-am luat cu mine sa afli cum ne-am cunoscut, si cum ne-am conectat. Era vara dintre clasa a XI si clasa a XII. Ella era si este mai mare decat mine cu doi ani, Cand am terminat liceul, cautam un loc de munca sa imi pot plati facultatea, sa fiu si eu independenta si ea mi-a spus "Du-te acolo, incearca, vezi ce iese, se fac angajari!"

         Am ascultat-o! M-am dus!
        
        Daca la inceput  prietenia era doar despre drumetii montane, cantece la chitara si un foc de tabara , intre timp ne-am apropiat mai tare, am rarit drumetiile montane, timpul nu ne mai permitea sa facem escapade la fel. Insa am continuat sa ne vedem, sa ne povestim, sa ne sustinem, sa ne incurajam, sa ne povestim si bune si rele. Sa fim acolo una pentru cealalta  . . . .  Si am ajuns in 2017 . . .  au trecut nu mai mult nici mai putin de 20 de ani! . . .  Nu stiu cand au trecut, dar stiu ca s-au intamplat multe, si ea a fost acolo pentru mine cand nu era nimeni altcineva, cu o inima deschisa, zambind, mereu zambind, asa e Ella: zambeste mereu din toata inima!


        Iar in momentul  in care am realizat ca vine si ea am  revazut filmul ultimilor 20 de ani, cu alegeri si decizii si am inteles tot! . . . intr-o fractiune de secunda: eu nu as fi cine sunt azi, daca nu ar fi existat ea, Ella!

             Am sunat unde m-a trimis ea, mi-am programat un interviu, m-am dus la interviul acela si l-am luat! Asa am cunoscut-o pe Connie cea care mi-a dat primul job in aceasta viata, datorita careia am deschis primul cont in o banca, si am facut primele mele economii, din care am platit primele cursuri de arte martiale, iata cum datorita Ellei am ajuns sa il cunosc pe sensei,  care mi-a fost si tata si mama, si prieten si confident, si mai mult ca oricine, mentor. Sunt recunoscatoare pentru Connie in viata mea. Am lucrat o vreme acolo si apoi am plecat in alte parti, am parcurs alte etape, urmand ca apoi sa  ma intalnesc  din nou cu cea care mi-a dat primul job din viata, si sa fac primele cursuri de dezvoltare personala, care au fost fundatia pentru  ce a urmat. Acele cursuri m-au facut sa ma deschid catre altele, si altele, si altele si uite asa am ajuns azi de la carari de munte la cursuri despre feminitate constienta. Intamplator? . . . .  nu cred!

            Intalnim in viata acei oameni de care avem nevoie sa evoluam! Intalnim in viata oameni care ne dau lectii de viata, ne ofera ocazia sa crestem si apoi dispar. Unii ne lasa un gust amar in amintire, altii ne aduc zambetul pe buze pana la urechi. Unii vin sa ne aminteasca care este calea noastra, sa ne puna pe directia potrivita pentru noi, si apoi dispar, altii raman pentru ca mai au de parcurs alte etape alaturi de tine, pentru ca si ei au lectii de invatat de la tine, nu doar tu de la ei.  

​                                            Da-mi voie sa ti-o prezint:

                                   Ea este  prietena mea, Ella.  

 
           Am inteles sambata cat de recunoscatoare sunt ca exista in viata mea, pentru ca fara ea:
          1.  eu nu as fi cine sunt azi, as fi altcineva, care ar face altceva;
        2. cu ea as merge pana la capatul pamantul si inapoi, si tot cu ea as continua alte explorari si aventuri, cu ea alaturi  nu cunosc frica! Cu ea eu nu am nevoie de masti, cu ea pot sa vorbesc fara ocolisuri si cu ea inima mea rade!

           Mi-e inima plina pentru ca o am pe ea, prietena mea Ella! 

        Nu stiu daca tu ai o Ella in viata ta, dar iti doresc din tot sufletul daca nu o ai, sa o gasesti, si sa o tii aproape, sa ii spui ca o pretuiesti, si cu ea sa calatoresti, sa vorbesti, sa explorezi si tot ei sa te destainui atunci cand ti-e inima grea. 

         De ce am vrut sa iti povestesc de Ella, de ce iti scriu despre cea mai draga prietena?

        Pentru ca vreau sa punctez cateva idei, nu doar ca nimic nu este intamplator. Ci si faptul ca suntem interconectati, suntem legati prin fire invizibile, si fiecare are un impact in viata celor pe care ii intalneste, chiar daca esti constienta sau nu. Nu trebuie sa fii o persoana influenta, faimoasa, extrovertita si prezenta la toate evenimentele mondene ca sa ai un impact in viata cuiva.
​
          Ai un impact oricum! In viata celor apropiati tie, in viata celor care au stat cu tine ani dupa ani si te-au vazut si cand erai jos, si cand erai la inaltime, si stiu cine esti, iti cunosc puterea, au rabdare sa te asculte, sunt dispusi sa fie alaturi de tine si in momente grele, nu doar la petreceri si zile senine. Nu trebuie sa stii sute de oameni ca sa influentezi pe cineva, influentezi oricum. Insa poti influenta constient. Pentru ca:

--- > atunci cand tu iti impartasesti pasiunile deschis unei prietene, ii dai curaj ei mai departe sa isi urmeze si ea pasiunile.  

---> atunci cand tu visezi, ii dai si ei putere sa viseze si sa isi urmeze visul;

---> atunci cand tu indraznesti ii insufli si ei din curajul tau;

---> atunci cand esti linistita, in pace si acceptare cu tine ii transmiti si ei linistea ta si o ajuti sa isi gaseasca linistea;

---> atunci cand tu dansezi cu viata si ea e martora ta, pe soare, viscol sau furtuna, si ea danseaza cu viata ei cu curaj, indrazneala si incredere! 

      Mi-e inima plina de bucurie, incantare si recunostinta in acelasi timp; e un amestec placut de iubire, liniste, pace si de "mi-e bine!"​ Pentru ca alaturi de mine de data aceasta a fost, ea, prietena mea Ella.  Sper ca ai si tu o Ella in viata ta!

     
​     P.S Ella este casatorita acum, are o fetita acum, Ema. Ce urmeaza? Ella nu stie acum, dar o sa afle! Urmatoarea drumetie pe munte nu va fi  doar cu noi doua, ci si cu Ema!  Povestea merge mai departe . . . 

        
      P.P.S.Campania "Fii o prietena continua!" 

         

despre Cristina Simincianu

Pasionata de dezvoltare personala si spiritualitate, Cristina se adreseaza exclusiv femeilor si faciliteaza seminarii dedicate  explorarii feminitatii autentice, constiente, prin o serie de exercitii de constientizare a energiei propriii si meditatie.